PANDEMIE. Dermatolog: Le recomand femeilor să nu se mai machieze în perioada când poartă mască

PANDEMIE. Dermatolog: Le recomand femeilor să nu se mai machieze în perioada când poartă mască
ALERTĂ. Au fost raportate noi tipuri de măşti periculoase. Acestea provin toate din China / Sursă Foto: Pixabay
Publicat: 29/05/2020, 18:21
Actualizat: 06/04/2021, 22:20

Măștile, devenite obligatorii în spațiile publice închise, protejează de noul coronavirus, dar trebuie să fie folosite cu atenţie pentru că pot inflama tenul. Oana Spânu, medic specialist în dermatologie, recomandă ca femeile să nu se mai machieze în perioada când poartă mască.

Medicul recomandă ca măștile să fie purtate până la 5-6 ore

Medicul specialist în dermatologie, Oana Spânu, a declarat, pentru Mediafax, că măştile chirurgicale sau cele din materiale textile ar trebui să fie purtate până la maximum 5-6 ore. În cazul în care vor fi refolosite, acestea trebuie spălate şi călcate pentru a îndepărta bacteriile de pe suprafaţa lor.

„De când am redeschis cabinetul au venit multe paciente cărora le-a apărut sau li s-a exacerbat acneea şi dermatita periorală, adică inflamaţii, scuame, înroşirea pielii, senzaţii de sensibilitate, de usturime, de arsură în jurul gurii, chiar şi în jurul nasului. Le recomand să nu se mai machieze în perioada în care poartă masca. Chiar dacă au un ten normal, fără probleme, să nu aplice în zona aceasta foarte multe produse. Şi aici mă refer la creme grase, la baza de machiaj, care este extrem de ocluzivă pentru pori, pentru glanda sebacee, la fonduri de ten cu putere mare de acoperire şi la pudre. Trebuie să se demachieze blând, să clătească bine produsul de curăţare cu apă. Dacă e posibil să se machieze doar în jurul ochilor şi în rest să aplice doar o cremă hidratantă. Aşa ar fi ideal pentru a preveni tocmai această proliferare bacteriană într-un mediu cald şi umed, care automat duce la apariţia acneei”, a declarat Oana Spânu.

Nici bărbaţii nu sunt ocoliți de efectele negative pe care le pot avea măştile de protecţie asupra tenului

„Bărbaţii care mai fac câte un coş, două sau nici măcar, dar care se rad zilnic sau la două zile, pot să dezvolte prin purtarea măştii suprainfecţie bacteriană la nivelul foliculului pilos sau dacă folosesc aftershave-uri alcoolice şi pun după aceea masca se irită şi apar inflamaţiile pe zona bărbiei”, a mai spus medicul.

Oana Spânu recomandă oamenilor să se adreseze unui medic specialist dacă manifestările de tip acnee sau dermatită persistă mai mult de 10-14 zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Când ajunge ciclonul în România! Meteorologii declară că valul de aer rece aduce lapoviță și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
Ce se schimbă, de fapt, la actele de stare civilă. Unde se vor face digital
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Câți ani a avut Alin Oprea probleme cu alcoolul: "L-am folosit ca sedativ pentru a...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Test de cultură generală. Care fruct digeră insecte?
×